Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Macar o secunda

with 2 comments

Abia ies din oraş şi ploaia loveşte anemic parbrizul . Picăturile alunecă leneş lăsând în urma lor desene de o clipă , figuri străvezii născocite de iarnă . Mă trezisesc din nou alergând . Nici nu mai ştiu de unde şi încotro .Sînt atât de multe şi neaşteptate motive că uneori chiar îmi scapă . Doar gonesc. Partea din mine uşor şăgalnică priveşte amuzată la oglinzile laterale ale maşinii care îmi par două urechi lungi , iţite caraghios în afară . Cealaltă parte , oarecum concentrată la trafic , iscodeşte copacii alungiţi de ceaţă . Aş fi vrut un cântec de iarnă …aş fi vrut măcar o strofă dar nimic nu-mi vine în minte . Doar ca azi e solstiţiu ….şi iarna pe niciunde . Accelerez şi alte ierni îmi sar în spate ….una mai ninsă decât cealaltă şi toate demult si toate departe. Una e rece ca oţelul armei din mână şi vântul mai şuieră şi acum …şi încă mai clănţănesc vânăt de frig recitând din Nichita :

„ ( Întradevăr, s-a făcut foarte frig

spre seară şi cinci lune stau

în echilibru pe cer ) „

Acum luna a obosit , doarme umflată deasupra Rarăului şi lupii bezmetici o urlă până ce dimineaţa îi striveşte sub ploaie .

Pun până la urmă Decembre …şi o altă iarnă aluneca ….e târziu…de trei zile nu se mai opreşte din nins ; porţile sunt îngropate cu totul şi neaua e până la geam . Tocineii sfărâie cuminţi pe soba de tuci …şi Alifantis….” Ce cald e aicea la tine…” E proaspăt în mine încă vinul fierbinte şi lopata cu care făceam kilometri şi kilometri de tunele prin zăpadă. Niciodată nu ajungeam până la capăt . Răsuflam doar fierbinte şi o luam iar din loc . La urmă cadeam de fiecare dată răpus pe blana de pe duşumea şi nu doream altceva decât să dorm …şi să dorm măcar un veac şi ceva . Dacă stau bine şi mă gândesc , nici acum nu m-am trezit de-a binelea . De aceea poate ,iarna de acum mă lasă rece . Amorţesc la volan şi în loc de versuri despre viscol mă trezesc recitând din Nichita …” Sfîrşit de anotimp „ :

„ Deodată

m-am trezit atât de departe

şi de străin

rătăcind înapoia chipului meu,

ca şi cum mi-aş fi-nvelit simţurile

cu relieful fără de noimă al lunii „

Alerg fără rost şi în faţă îmi sar copii cu haine roşii şi fireturi şi căiuţi . Lume ca la urs….strada e blocată . Ceaţa a urcat de mult şi un soare nefiresc luceşte în băltoacele de pe marginea drumului . Încetinesc şi trec uşor pe lângă puştii ce se încăpăţânează să se joace de-a iarna …până la urmă toate încetinesc . Şi planeta pare obosită . Citeam zilele trecute că Terra îşi încetineşte gradual rotaţia în jurul propriei axe .De aceea 2008 o să fie mai lung cu o secundă , după ora meridianului Greenwhich . Aşadar frânez uşor şi oraşul e acum undeva la capătul lumii . La ce m-aş grăbi ? Am trecut cu bine de solstiţiu şi dacă nu-mi ajunge timpul mai am în mânecă o secundă …până la urmă e bună şi ea…

Publicitate

Written by Rusu Gigi

decembrie 21, 2008 la 5:35 pm

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. „…alte ierni îmi sar în spate … una mai ninsă decât cealaltă şi toate demult si toate departe.” E foarte frumos spus, e un vers de amploarea celui cunoscut, „Unde sunt…”.

    La mulţi ani frumoşi ! Vă dorim sănătate şi bucurii !

    dumitruagachi

    decembrie 25, 2008 at 2:31 pm

  2. Iti multumesc pentru frumoasele aprecieri. Marturisesc ca va citesc si eu cu reala placere.

    La multi ani din suflet si voua ! Sa aveti parte de tot ce va doriti !

    Gigi

    decembrie 25, 2008 at 9:05 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: