Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Ceaţa

leave a comment »

Câteodată pot fi chiar matinal .Azi ,de pildă nu se făcuse încă ora 6.00 şi eu goneam deja spre Cîmpulung . Lăsasem geamul larg deschis şi aerul proaspăt dar rece îmi biciuia obrajii şi muzica…bineînţeles dată la maxim îmi dădea o senzaţie de fericire…fericirea că şoseaua e liberă şi că soarele avea în curând să mă prindă din urmă….şi că într-un fel sau altul avea să mă înghită … numai el şi depărtarea.

Desigur…eram atent la drum…doar urma o cotitura…am virat precis şi deodată …fără nici un avertisment am intrat în ceaţă . Există ceaţă şi ceaţă …dar pot să spun cu siguranţă că nu am mai întâlnit una la fel de la drumul făcut acum mai multe primăveri prin Mestecăniş numai că trebuie să recunosc că atunci era mult mai rău. Sau cel puţin aşa credeam. Nu aveam cum să bănuiesc sinuozităţile drumului…linia albă nu se zărea de loc şi de o parte sau alta era sigur o prăpastie. Trecusem cu bine peste episodul cu pricina şi aveam să trec şi acum…

Drumul îl fac destul de des şi îl ştiu aproape ca în palmă…numai că după câteva minute aveam să descopăr că nu era chiar foarte simplu. Ceaţa subţire dar opacă se transformase încet , încet într-un soi de pâclă lăptoasă care invada până şi interiorul maşinii prin geamul închis …se insinua prin toţi porii şi începea să-mi păcălească simţurile . Începusem deja să mă întreb dacă dincolo de ceaţă mai există totuşi lumea…aşa cum o mai ştiam eu…uneori câteva minute pot să te bulverseze .Părea că mă târam de câteva ore şi am închis şi muzica să ascult dacă mai bâzâie motorul într-atât pierdusem contactul cu realitatea . Farurile nu mă ajutau de loc…pâcla vâscoasă invadase totul în jur şi lumina nu mai avea pe unde trece…era pur şi simplu înghiţită de ea.

Începusem să nu mai îmi dau seama pe care porţiune de drum mă aflam totuşi ,aşa că am oprit cu totul motorul şi am încercat să cobor .N-am mai apucat pentru că am simţit cum pe lângă mine trece în goană o maşină mare…un soi de TIR şi abia atunci am început să mă întreb dacă ceaţa există cu adevărat sau poate nu era decât în mintea mea…poate …mi-am zis a răsărit soarele deja …e senin şi numai eu mă târăsc orbit cumva şi cei care trec mă evită aşa cum evit şi eu vreun copil mai nesăbuit…

N-am mai pornit motorul.. Într-un fel m-am resemnat. Am dat totuşi drumul la muzică şi am început să aştept…La început Menuetto -Alegretto & Trio de Mozart apoi cum nimic nu se mai întâmpla nimic am continuat cu Andante cantabile şi chiar cu Allegro vivace din Simfonia nr. 41 în Do major „ Jupiter „ .Acum ascult CD-ul de la capăt pentru a treia oară şi încep să mă simt ca un prizonier în propria maşină . La naiba cu ceaţa…Iarăşi toţi trec pe lângă mine…parcă am devenit invizibil…şi încă nu am habar pe unde mă aflu…Pot doar să strig…o să o mai fac o singură dată…

Heiiiii!!! Dacă mă aude cineva ….Cine ştie…. de unde oare se aprind afurisitele de proiectoare….?

Publicitate

Written by Rusu Gigi

mai 1, 2008 la 10:53 am

Publicat în Jurnal subiectiv

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: