Şi morţii vă votează , nu-i aşa…?

Se trezi tulbure şi cu un gust metalic în gură . La patru , doamna ţâfnoasă cu coc şi buze vinete ţipa cât o ţinea gura . La ora asta  ? …se întrebă nedumerit ,  dar ceasul era înţepenit de câteva zile aşa că nu nu putea ştii cu exactitate ce oră e . Spatele îl durea la fiecare gest pe care-l făcea aşa că se târî până la uşă să audă mai bine . – Bunicul n-ar fi fost de acord , ţipa ea pe holul de sus , până s-a stins l-a votat pe Iliescu …. şi el îşi prinse mai întâi capul în mâini  până ce zvâcnetul se opri , apoi deschise uşa metalică   . – S-a întâmplat ceva ?  îndrăzni el pe când lumina crudă a becului de neon îl sili să-şi facă ochii mici . Doamna masivă , cu cocul ţuguiat cobora treptele fulgerând şi fluturând în mână ziarul local  ca pe o armă letală . – Uite şi dumneata , îl prinse ea de braţ şi vârându-i ziarul în faţă , reporterul scrie că pe listele electorale a votat şi bunicul meu , Dumnezeu să-l odihnească , care s-a stins de 12 ani.

Nu le-ar mai ajunge voturile ,     mai zise ea , o să reclam, nu pot să las asta . –Unde  ? , întrebă el sec   şi  cocul vecinei de la patru înţepeni în capătul holului . –Şi mătuşa    mea   de la ţară , fie-i ţărâna uşoară a votat şi cu toate vecinele ei răposate de când lumea , şi domnul de la parter , pe care astă toamnă l-am condus cu toţii la groapă s-a întors să voteze cu Băsescu , şi  coafeza de peste drum , cea peste care a trecut camionul anul trecut  şi noră-sa pe care au îngropat-o în Italia , unde să reclami ?  – Unde ? …la Curtea Constituţională , unde în altă parte  ? acolo se reclamă fraudele . – Au reclamat şi alţii îi răspunse el resemnat şi bătrâneii de la Curte au cerut conform legii probe indubitabile , adică fiecare mort să dea o declaraţie dacă a votat pentru un candidat sau altul  , fără asta , au zis ei , nu pot demonstra intenţia de fraudare a alegerilor…- Fugi de-aici…îşi făcu cruce doamna cu coc şi buze vinete , în ce ţară trăim  ? –Sssssssssst …îi făcu el semn şi—i arătă pe şeful de scară , îmbrăcat în jachetă portocalie , care aştepta liftul aparent indiferent dar iţindu-se să asculte mai bine . –Vino , o trase el de mânăîn apartament şi închise uşa grea în urma lor .

Joseph Wright of Derby (1734-1797): “Miravan Breaking Open the Tombs of his Ancestors”, 1772

O conduse spre  balcon , trecând pe lângă televizor şi zărind numai în treacăt protestul studenţilor din faţa Palatului Cotroceni . – Ce strigă ăia ? întrebă ea . – Nici ei nu vor un preşedinte votat de morţi , îi răspunse el oftând  . Apoi deschise uşa balconului şi o opri la timp …ssssst cu degetul în dreptul buzelor , să nu ne vadă .  Printre castanii desfrunziţi se zărea cimitirul de peste drum . Printre cruci şi cavouri , siluete portocalii cu carneţele în mână notau numele celor duşi pe lumea cealaltă  ,suduind printre dinţi ciorile şi câinii hoinari .

Gustave Doré
Minos

–Se pregătesc deja , îi spuse el  doamnei cu buze vinete , peste trei ani avem alegeri parlamentare şi nu vor să mai aibă emoţii ca acum . Apoi tăcură amândoi în timp ce norii se buluceau peste oraş şi jandarmi şi civili laolaltă loveau pe ecranul televizorului şi dincolo de el cu bulanele  în manifestanţi şi în sicriele pline cu voturi şi preşedintele surâdea strâmb  cerând  linişte şi calm . Noapte bună copii  … !

Ultima strigare

08,30   Privesc pe geam ceaţa care a cazut de dimineaţă pe alei . Dincolo de ea , doar siluete fantomatice . Unele în mişcare , strecurându-se spre o ieşire oarecare , ca într-un film mut , altele înţepenite pe panouri electorale într-o aşteptare fără rost . Înainte să ies apas telecomanda . Pe ecran , pentru a o suta oară dosul de palmă al lui Băsescu şi faţa copilului zvâcnind înapoi . Din cele 19  secunde , îmi rămâne în minte numai zâmbetul lui de apărare .  Doar cei ce n-au fost loviţi niciodată nu-l  înţeleg . 40 şi ceva la sută cred că e o înregistrare reală , tot atâţia că e un fals şi restul oscilează între palmă şi surâs . Până la urmă fiecare e liber să vadă ce vrea şi ce poate . Şi în spatele scenei , ca nişte păpuşari neîndemânateci  , politicienii dau grav din cap şi ne spun să gândim cât mai puţin . O fac ei pentru noi şi trebuie să-i credem pe cuvânt .

09,20    Gonesc spre oraş . Mă sună de la birou . Au primit SMS să iasă în  piaţă  diseară  şi să se ia la trântă cu comunismul . Am primit şi eu , le spun , dar e cam târziu acum ; cu 20 de ani prea târziu .

09,50     Mă întreabă pe unde sânt . Abia dacă văd ceva   . Urc pe bulevard şi nu ştiu dacă sânt la un capăt sau la celălalt . Ce scrie ? mă întreabă. …Să trăiţi bine , în stânga , să trăiţi bine , pe panoul din dreapta , să trăiţi bine , peste tot  şi ascunşi de ceaţă , trecătorii se târăsc lent  pe trotuare ca segmentele unei râme secţionate .

11,25   Dau să fac colţul spre bancă , când mă prinde cineva de braţ . E M. dar atăt de schimbat că abia de-l recunosc . Nu ştiu cum a putut să  îmbătrânească atât de mult în cele doar câteva luni de când nu l-am mai văzut . Îmi vorbeşte şi-i vorbesc în timp ce încerc să-l recompun în minte aşa cum îl  cunoşteam . Cel de acum e prăbuşit în el  însuşi şi rareori mai urcă la suprafaţă bărbatul pe care-l ştiam . Mă întreabă ce cred eu , cine o să iasă duminică preşedinte  ?  dar simt că e doar o întrebare protocolară . Dau din umeri şi el  mă priveşte absent . Se scuză că de fapt nu are timp de politică şi-mi povesteşte că-şi construieşte un cavou în cimitirul nou . Acolo au mers toate economiile lui , acolo-i merg acum pensiile şi tot acolo mege şi el în fiecare zi . E o salcie plângătoare lângă  cavou şi o bancă , îmi spune …să vii odată să stam de vorbă .  Îl asigur că o să vin şi-l privesc cum se afundă din nou în el aprinzându-şi ţigara cu o brichetă portocalie în timp ce deasupra noastră cad idiferenţi , primii stropi grei ai ploii .

13,30    Abia-mi simt spatele . Stau pe scaunul înalt de bar şi mă gândesc cu groază că odată şi odată trebuie să mă ridic şi că o sa doară iar . Privesc în cana mea de ceai şi mă topesc încetul cu încetul în cercurile lichide ce se întretaie . El e la al treilea cognac şi-mi vorbeşte despre confruntarea finală de aseară dintre cei doi candidaţi la preşedinţie . Nu-i mai tremură mâinile şi vorbeşte cu oarecare convingere . Barmanul trece pe lângă noi încetinindu-şi mişcările ca şi cum ar trage cu urechea .  Apoi scoate câte un pix portocaliu şi un calendar cu figura preşedintelui şi le lasă discret în faţa noastră . Afară plouă de-a binelea .

17,15    Ceaţa s-a lăsat iarăşi peste oraş şi străzile sânt aproape pustii . Microbuzul portocaliu din care toată ziua s-au difuzat  ultimele manele electorale s-a scurs pe lângă liceu către satele din jur . În vitrine , ghirlandele de anul trecut se ofilesc obosite şi vânzătorii picotesc cu lacătele pregătite pe tejghea . Din faţa primăriei izbucnesc sunete de fanfară . Sânt vreo şapte inşi , cu instrumente de suflat  în mâini . Aştept să treacă pe lângă mine şi-i privesc . Sânt neraşi şi traşi la faţă de nesomn .  Cântă imnul despre pomul copt şi zgribulesc de frig în hainele strâmte şi portocalii . Cântecul e vesel dar muzicanţii păşesc pe sub felinare  nefiresc de încet , ca într-un marş funebru . Pe un ecran publicitar din faţa parcului  , preşedintele ridică două degete în sus a victorie . Un băiat şi o fată se sărută pe o bancă , rupţi cu totul de lumea din jur . Muzicanţii se topesc ca nişte umbre în ceaţă şi în urma lor  rămân afişele zgâriate şi câinii vagabonzi . Poate e ultima strigare , îmi spun , poate că e ultima…

Viaţa între două tururi

08.20      Oraşul e aproape pustiu . Vântul se izbeşte de lozinci , contorsionându-le . Ca într-un joc de strategie , până acum au fost doborâte steguleţele galbene şi verzi . Apoi s-a mutat . Galbenele s-au repoziţionat lângă roşii şi atacă pe flancuri portocaliile . Se dă zdravăn la picioare şi ţipetele de durere sau de satisfacţie sânt întâmpinate cu urale . Afişele pălesc pe zi ce trece şi slujbaşii primăriei le primenesc , tot mai posaci, tot mai lipsiţi de chef . Trec pe lângă bancă . Cineva a întins în faţa ei pe un panou uriaş zeci de portrete ale preşedintelui . Privit  dintr-o parte , pare un miriapod lălâu , strecurându-se spre ieşire . Dau nas în nas cu T . E supărată rău ; abia de-mi răspunde la salut . Îmi arată cu mâna afişele şi panourile înţepenite pe stâlpi . -Bine că au bani pentru prostiile astea…îmi spune , tata e internat în spital şi nimeni nu ştie acum ce tratament să-i dea . Ar trebui , mai întâi de toate să-i facă un RMN cerebral , dar spitalul n-a primit bani să cumpere aparatul şi tata e netransportabil . Nu sânt bani nici pentru medicamente , zilnic trebuie să-i cumpăr soluţii perfuzabile şi pansamente sterile . Nu ştiu ce să-i spun şi dau doar din cap .   Ea îşi potriveşte mai bine şalul şi mai priveşte o dată faţa surâzătoare a preşedintelui . Pleacă . O uşă uitată deschisă scârţâie , purtată de vânt şi oraşul e tot mai pustiu .

10,45       Nu departe de catedrală , în spatele unui bloc , un om al străzii şi-a făcut un adăpost din nişte panouri . Mă întreb dacă nu riscă nimic pentru că încalcă legea electorală dar îmi amintesc că am văzut la tv cum un adolescent , crescut la casa de copii a votat de două ori , ca să poată ajunge după gratii , unde măcar poate să mănânce pe săturate . Un poliţist comunitar , apăsat şi el de ale lui trece fără să-l privească . În parcarea mare din faţa poştei , zeci de autocare fornăie nerăbdătoare . 6 decembrie e chiar după colţ .

14 .30   Holul e aiuritor de lung şi prin geamurile opace , lumina se strecoară greoi . După câteva minute simt o dorinţă de nestăvilit să ies dar ştiu că nu o să găsesc o zi mai potrivită pentru a-mi obţine avizele . Instituţia publică pare pustie . Intru în birou la C.  E cald şi miroase a cafea . Ne cunoaştem de mult , aşa că îi spun pentru ce am venit .Dă din cap părând a zice că problemele lui sânt cu mult mai grave . …Tocmai s-a încheiat şedinţa … ne-au întrebat…Vă e bine ? , Cum să nu ne fie bine ? vezi şi tu , un aviz , o deplasare , o primă…Dacă vă e bine , aveţi de grijă cum votaţi şi voi şi familiile voastre şi prietenii . Dacă vin ceilalţi se sparge gaşca…Nevasă-mea nici nu vrea să audă de Băsescu…cred că-mi iau câmpii , îmi spune . Apoi se uită la mine şi mă întreabă…dar tu cu cine eşti  ? Din celălalt colţ al biroului , unul cu figură de şoarece se opreşte din lucru . Îl văd cu coada ochiului cum priveşte numai de formă ecranul computerului şi-mi aşteaptă răspunsul . Mi-e din ce în ce mai cald . Doamna cu multe dioptrii de la biroul de alături se face că-şi caută ceva prin sertar . Încerc să aduc vorba despre aviz . Şoarecul dă sentinţa…e de-al lui Geoană . Protestez mai mult de formă . Doamna de alături  îşi focalizează  dioptriile pe mine . O simt portocalie până în măduva oaselor şi dau să eschivez . C . iese cu cererea mea şi aştept . Doamna şi şoarecul mă măsoară rând pe rând . Încerc să spun că nu le sânt duşman . Pur şi simplu m-am plictisit de  Băsescu şi în turul 2 aş vota şi un pavian numai să scap de el . De fapt de câţiva ani , la prezidenţiale numai asta fac , le explic . În 2000 am votat împotriva lui Vadim , în 2004  , împotriva lui  Năstase şi acum aş vota şi un ficus şi un pavian , numai să pot să văd că se schimbă ceva. Nu-i impresionez şi căldura e tot mai mare . Şoarecul are cravată portocalie şi un ceas enorm la mână . C îmi aduce avizul semnat . Doamna cu dioptrii e posacă şi nu-mi aruncă nici o privire  . Pe hol mă întâlnesc cu şeful instituţiei . Îmi răspunde la salut , ceea ce e foarte nou şi-l simt fals amabil şi  resemnat  . În cele din urmă reuşesc să ies . De pe panoul uriaş şi portocaliu , preşedintele se uită cu un ochi la mine şi cu celălalt la restaurantul din colţ . Pe străzi , furnici  portocalii şi roşii şi galbene , ridică  baricade . De o parte ai noştri , de cealaltă ,  ai lor şi vântul urcă baloanele cu lozinci până ce soarele devine şi el un balon desumflat plutind  spre nicăieri .

În prag de alegeri

07,30         Toată noaptea m-am luptat cu zarva pe care ceasurile o făceau în capul meu , aşa că am coborât mai obosit decât m-am culcat . Un pic mirat de plicul din cutia poştală.  Aseară , sigur nu era. Plicul e alb , lucios cu o siglă portocalie pe el şi e semnat , Traian Băsescu . N-o să ştiu niciodată ce scrie în el .Coşul de afară e plin de plicuri şi neonul alb îmi incendiază ochii. Mă  împiedic de un panou şi dau nas în nas cu preşedintele . E alunecos şi din carton  de slabă calitate aşa că cedează primul .  Abia , după aceea reuşesc să-mi găsesc maşina .O curăţ de toate pliantele , pe care , noaptea , mi le-au înghesuit sub ştergătoare şi plec . Apuc să zăresc  printre copaci un colţ de stea , sau o lampă afumată , ceea ce , deocamdată e cam acelaşi lucru , închid nervos radioul ce nu încetează cu sondajele de ieri şi mă pierd pe străzile portocalii . Oraşul începe să respire ca o fiară obosită .

08,15         Prind al treilea semafor verde şi tot nu  reuşesc să plec . Prin intersecţie circulă nestingherită o dubiţă portocalie şi de câte ori semaforul se face verde , de atâtea ori cineva coboară din ea , îşi caută de treabă şi împarte pliante . Acum , ştiu pe de rost imnul partidului , de ce e important parlamentul unicameral şi unde o să se distribuie zahăr şi făină pentru simpatizanţi . Ceea ce nu ştiu e dacă o să mai ajung la timp . Deschid numai pentru o clipă geamul şi un fluturaş portocaliu aruncat cu dexteritate de un puşti angajat cu ora , se strecoară înăuntru şi se aciuiază pe scaunul din dreapta . Atins…! Îmi vine să las totul baltă şi să o iau pe jos  , dar în loc de asta apas pe acceleraţie şi imnul se topeşte în spatele meu . E ceva în neregulă cu  teii…Îi simt cum mă privesc cu ochi saşii  şi reci . Mai bine aş fii atent la drum . Văd în ultima clipă semnul poliţistului şi opresc . Luminile aprinse , centura la locul ei…mă calmez . E oficial şi ţeapăn dar îi dau jos în minte chipiul şi-l recunosc . E un fost coleg…acum stingher . Dau mâna cu el şi-mi strecoară un pliant portocaliu . Ce naiba să fac cu el  ? …O amendă e mai onorabilă ? …mă întreabă şi tac . Îmi surâde strâmb şi-i răspund cu zâmbetul de week-end . Stăm şi ne zgâim unul la altul până ce radiotelefonul lui începe să urle . ..Te las …un tip din cartier de la tine s-a aruncat de la etaj …e al treilea pe azi . Oftează  şi înţepeneşte iar sub chipiu  . Plec tocmai la timp , în spatele meu , dubiţa portocalie îşi începe  recitalul .

10,30         Privesc  oraşul de sus. Lângă cinematograf e coadă . Se împart căni portocalii şi baloane . O pasăre zăpăcită de afişele gigant , răsărite noaptea trecută se izbeşte de geam. Îmi beau cafeaua şi o privesc  . E ameţită dar mă priveşte şi ea . Lipit cum sânt cu faţa de geam , îi par şi eu o pasăre rătăcită .

13,30         S-a terminat şedinţa . De mâine o să stăm acasă , în concediu fără plată  şi o să ne pregătim de vot . Nu mai sânt bani la buget , ne spun şi de pe afişul uriaş , cocoţat pe blocul turn de vis a vis , preşedintele ne face cu ochiul şmechereşte .  T , care a lipsit  de la discuţii , se strecoară printre noi  . Are o geacă portocalie pe el şi o sacoşă  cu pixuri. Ne împarte tuturor câte unul . Îl întreb de unde le are şi-mi spune că e o maşină plină  după colţ . Îşi dă geaca jos şi se aşază la birou . Pe cămaşa albă  au rămas pete  portocalii de vopsea . Zâmbeşte încurcat şi dă să le curăţe . Le întinde şi mai tare şi transpiră încurcat . Pasărea e tot acolo şi în  ochii ei sticloşi  luceşte tot cerul toamnei târzii .

17,45       Seara , oraşul e un şarpe răsucit . Îl simt alunecos şi umed  cum se strecoară către noapte cu un şuier discret . Pe ecrane imense , ultima confruntare dintre candidaţi.  Alături , printre micii ce sfârâie pe grătare , se bea vârtos . Cineva le vorbeşte şi printre clinchet de sticle ciocnite se aplaudă deşănţat . La lumina galbenă a felinarelor din centru văd mici insule roşii şi galbene , în oceanul portocaliu . Pe poarta liceului închis de câteva zile de gripă , cineva a desenat o pasăre rănită .  Se aude o salvare . Sirena ei urcă în cer  şi sufocă răsuflarea  străzii . Pe sub tei , o pală de vânt răsuceşte afişele şi  pe chipurile golite  de zâmbete în  zbaterea asta fără încetare  , noaptea  desenează siluete solemne şi triste.

Lectia de botanică

Avea un fel al ei de a privi lucrurile . Înceată , molatecă , privirea îi întârzia pe suprafaţa obiectelor depistând până şi  urma subtilă a mâinilor ce le  atinseseră .  O observase cu coada ochiului , neîndrăznind să-i spună direct dar ceva nerostit din vocea ei , atunci când îi arunca câte un cuvânt aparent neutru , îl făcea să  creadă că ea ştia de fapt . Cum vara se sfârşise şi nu se mai punea problema ca să-şi petreacă serile ca până atunci , în foişorul  verde din parcul oraşului , începură să se întâlnească pe rând , când la unul , când la altul , continuând în felul acesta să-şi omoare într-un fel plictiseala . El îşi luase din primăvara postul în primire şi era cel mai nou din grup . Cu toate că se născuse acolo nu mai păstrase legăturile cu vechii prieteni şi oraşul mic de provincie îi era de mult străin . Îl adoptaseră însă cu toţii fără prea multe discuţii  ca şi cum nu ar fi plecat niciodată şi acum  hălăduia cu ei , ucigându-şi serile în discuţii interminabile şi jocuri de cărţi . Cel mai adesea , mergeau în apartamentul ei . Era mai  aerisit şi seara târziu , când pe străzi se aprindeau  ,  ca nişte fluturi stingheri ,  felinarele galbene  puteau privi de acolo turnul coşcovit al catedralei şi undeva , departe ,  Piaţa Primăriei . Aveau acces în trei din cele patru camere ale apartamentului şi asta de cele mai multe ori le ajungea .În cea de-a patra nu fusese curios să intre niciodată . Cineva spunea că proprietara o transformase  de curând într-un soi de terarium în care atmosfera era mereu umedă şi răcoroasă şi unde , cu o pasiune apărută din senin creştea plante carnivore , mai precis Venus Flytrap . Când o să ne arăţi şi nouă minunăţiile pe care le ţii dincolo ? , o întrebase unul şi ea fără să clipească  îi răspunse surâzând că acum , plantele erau firave şi că nu peste mult timp avea să-i invite . Lui nu-i păsa de plantele carnivore ;  prefera să-i privească pe ascuns curbura gâtului şi  felul subtil în care părul îi aluneca pe umeri când se întindea după vreun vas  şi căuta să-şi mascheze interesul pentru ea cufundându-se în jocuri interminabile de whist  . Observase însă că degeaba se străduia să se concentreze  la cărţile din faţă sau la poveştile celor din preajma lui . O parte a lui rămânea mereu atentă şi-i  simţea privirea cutreierându-l . Avea ceva material în ea privirea ei . O căldură leneşă îi aluneca dinspre urechi spre gât şi atunci cărţile din mâna lui nu mai aveau forme sau culori ci deveneau nişte cartonaşe fără însemnătate ,cu care nu se putea apăra . Serile curgeau şi ele leneşe , ca nişte ape tulburi şi grele şi toamna târzie îi strivea în cotloanele lor . De aceea reveneau tot mai des în apartamentul ei şi prin fumul ţigărilor respirau mirosul de scorţişoară fiartă din vinul fierbinte şi se îndopau cu pateuri sleite vorbind despre orice şi  rupând cu glasurile lor acele fire firave pe care plictiseala le ţesea în jurul lor . Într-una  din seri nu vru să se mai aşeze la masa de joc . Îşi luă o revistă în mână şi-şi găsi loc pe fotoliul de lângă geam urmărind-o aşa cum un păianjen îşi urmăreşte prada şi din spatele aparentei lui indiferenţe îi măsură cu precizie toate mişcările cu o curiozitate pe care nu şi-o cunoscuse până atunci . Observă de pildă că atunci când nu era privită şi se mişca dintr-un colţ al camerei într-altul şchiopăta uşor şi  era cu mult mai mică decât îi părea de obicei . Mai târziu o surprinse prinzând cu mişcări rapide dar precise o muscă pe tocul uşii şi intrând apoi cu ea în mână în camera în care el nu intrase niciodată . Pentru o fracţiune de secundă lăsă garda jos şi o privi insistent şi asta fu de ajuns pentru ca ea să-l observe . Degeaba se strădui mai apoi să se afunde în lectura revistei . O simţi cum îl priveşte prin lichidul străveziu din pahar , cântărindu-l şi clasificându-l şi se făcu şi mai mic în fotoliul lui . Ea , în schimb trecu cu tava plină cu plăcinte calde cu cartofi în murmurele de aprobare ale celorlalţi şi-l privi numai în treacăt  turnându-le vinul fierbinte în cani . Apoi dădu  muzica mai tare întinzându-se peste noptiera plină de pahare continuând să-l privească şi cuvintele , golite de sens se strecurau printre platourile  pline  toropindu-i . Unul câte unul îşi lăsa istovit capul pe masă sau pe braţul fotoliului şi noaptea urca peste ei fără nici un petic de lună , fără nici o zdreanţă de stea . Se simţea numai amorţit şi în gură avea gustul amar şi coclit pe care-l simţise demult după anestezie . Îi simţi mâna uşoară şi se ridică greoi , urmând-o cuminte , trecând printre cei adormiţi , atingându-i în timp ce mergea şi numărând în minte paşii , încurcându-i şi luând-o iar de la capăt …treisprezece  spunea…apoi paisprezece , cincisprezece…şi apoi iar trei, patru , cinci …până ce ajunse la uşa acum întredeschisă şi intră fără nici un gând , fără nici o împotrivire ca într-o capcană ce avea să se închidă în spatele lui . În lumina rece a camerei secrete mai mult simţi decât văzu uşoara unduire a frunzelor  în formă de inimă a plantelor carnivore şi ochii îi râmaseră agăţaţi de lobii zimţaţi întrebându-se în care din ei micuţa muscă e acum mistuită . Apoi cu toată amorţeala care-i îngreuna mişcările şi gândurile îi simţii pe obraz sărutul ca pe o pecete caldă şi umedă de bun rămas şi pânza subtilă pe care ea o ţesea în jurul lui îl înfăşura şi mai tare în somn . Mai apucă să audă ca de pe  cealaltă lume picăturile grele de ploaie izbind fereastra în timp ce mâinile–i curgeau neputincioase pe lângă corp .  Aproape că-i zări lucirea de satisfacţie din ochi învăluindu-l ca pe o pradă pe când din toate colţurile camerei se deşteptau vibraţii de nerăbdare ale lobilor de un roşu putred  de Venus Flytrap ademenindu-l , ademenindu-l…

Poveste din vremea gripei

Ocolise tot oraşul ca să i se piardă urma . De când toate ziarele şi posturile de radio şi televiziune vorbeau de noua gripă , nu mai deschidea geamul de la maşină şi conducea numai cu masca obligatorie pe faţă . Trecătorii , păşeau grăbiţi , cu măştile chirurgicale până la ochi păstrând  distanţa unul faţă de celălalt ca şi cum ar fi fost de fapt un singur trecător multiplicat în sute de exemplare .  Înainte să  ajungă în dreptul catedralei apucă să zărească camera de luat vederi , bine mascată a celor de la Poliţia Sanitară . Apoi simţi cum e scanat şi se rugă în minte ca aparatul să-i înregistreze temperatura normală.     Văzu la timp filtrul şi opri .  Un tip înalt cu o mască portocalie pe faţă îi  ceru carnetul de vaccinări , îl cercetă minuţios după care îi făcu semn să treacă . Bulevardul era portocaliu.  De pe afişele uriaşe cocoţate pe clădiri  şi pe stâlpi , preşedintele privea în cruciş cu o mască mare portocalie acoperindu-i figura . Cine tipărise afişul folosise din greşeală o fotografie mai veche a  lui, una în care şuviţa îi cădea pe ochi . Pe afiş scria cu litere de o şchioapă… „De ce le este frică , nu scapă „ şi alături o fiolă de vaccin . Pe lângă Grădina Zoologica era un alt filtru şi îl ocoli intrând pe sens interzis . Apoi  se strecură printre blocuri şi opri în parcare . Restul drumului îl făcu pe jos trecând dinadins de pe o alee pe alta ca şi cum ar fi vrut să i se piardă urma şi aerul tare aproape că-l ameţi  . Odată ajuns în faţa interfonului , se uită cu atenţie în stânga şi în dreapta şi numai după aceea formă numărul . Strada era pustie la ora aceea de dimineaţă , aşa că sunetul soneriei se rostogoli pe scări şi-l făcu să se înfioare. Numără în gând până la zece şi răsuflă aproape uşurat . Măcar am încercat …îşi spuse şi dădu să plece când auzi uşa deschizandu-se . Urcă cele câteva trepte şi  căută numărul apartamentului din priviri . Îl găsi repede . La intrare , Poliţia Sanitară pusese o siglă cu o fiolă de vaccin , care arăta că locatarii de acolo refuzaseră să se vaccineze şi puteau fi infectaţi cu virusul gripei noi . Ezită preţ de o clipă  şi când vru să apese butonul soneriei auzi cheia răsucindu-se în broască . …De ce ai venit …?  Îl întrebă ea de dincolo de uşă . …Tot blocul e în carantină…Dintr-odată nu mai ştia ce să facă cu mâinile . Apoi  îl pufni râsul când o văzu . O mască albastră îi acoperea cea mai mare parte din faţă şi numai ochii îi luceau în  penumbră . …Masca e pentru tine , fraiere …îi spuse şi el mai mult îi ghici zâmbetul decât îl văzu . Îşi aminti că şi el îşi uitase pe mâini  mănuşile chirurgicale cu care condusese şi  jenat le scoase şi le îndesă în buzunarul hainei …Pot să intru ? întrebă mai mult formal şi închise uşa metalică în spatele lui . Pe birou , televizorul gri cu ecran mic transmitea reclame cu vaccinul antigripal  şi  dincolo  de geamul ferecat , toamna se sfârşea printre ultimile frunze ruginii. Schimbă postul şi acum Lionel Richie şi Diana Ross cântau   în surdină „My Endless Love „  . Lumina îi cădea pe faţă şi îi scoase masca . Apoi şi-o scoase pe a lui . …De acum , or să vină , ştiu că eşti aici…Au instalat camere de luat vederi la intrare…spuse ea şi el…Ştiu…deşi nu ştiuse dar de acum îi era egal . Îi era cald şi o sfârşeală îl cuprinse . Deschise geamul şi se aşeză pe scaun în timp ce aerul rece invada încăperea . …O să mă ridici tu , dacă o să cad…îi mai spuse şi-i zâmbi  . Ea nu-i răspunse dar se aşeză pe scaunul dinaintea lui şi dădu sunetul mai tare  pe când ambulanţa portocalie a Poliţiei Sanitare se apropia de ei  cu girofarul şi sirena pornite şi vântul rece şi umed răbufnea pe alei cu ultimile puteri ale toamnei  .

Santinela

Avea să treacă şi toamna asta ca şi celelalte toamne   îşi spuse patrulând  greoi de la un capăt la celălalt al perimetrului . Încetul cu încetul , începea să se lumineze , era istovit şi gândurile i se amestecau în cap . Poarta se înălţa masivă şi cenuşie ca şi dimineaţa şi liniştea era atât de adâncă  încât îşi pocni degetele ca  să se convingă că urechile îi sânt în regulă . Privi iarăşi acele fosforescente ale ceasului şi nu se opri din patrulat până ce nu se făcu ora 06.00 . Cu toate că era încă întuneric , poate şi de la ceaţa ce se ridicase noaptea peste lac , stinse reflectorul ce lumina poarta şi dădu drumul celor doi  câini lup. Numai după aceea intră în ghereta lui . Aşa scria în Manualul de Proceduri ,  nu mai avea nevoie să-l deschidă în fiecare zi  după ce-l frunzărise de atâtea ori  ;  aproape că-l ştia pe de rost . Aţâţă  focul în plită şi-şi făcu un ceai. Începea să se dezmorţească şi după ce sorbi din ceaiul fierbinte , o căldură plăcută îl  cuprinse. Era unul din rarele momente ale zilei care-i făceau plăcere . Se întinse după chibrit şi aprinse lampa de la capul patului de campanie . Scoase plicul lunguieţ şi gălbui din cartea de pe poliţă şi se apucă să citească  ultima scrisoare pe care o primise  cu aceeaşi emoţie cu care o citise şi acum câţiva ani în urmă . Din toate scrisorile nu o păstrase decăt pe aceea. Pe celelalte le privise ani  la rândul cum planează şi trec dincolo de Poartă , după ce închipuise din ele  avioane de hârtie . Se privi în sticla fumurie a geamului şi-şi văzu faţa năpădită de fire albe şi tâmplele sure şi-şi zâmbi . Se gândise de multe ori că Poarta face acum parte din viaţa lui . De când , cei de la Comandament îl trimiseseră aici să o păzească , trăise numai dupa Manualul de Proceduri . Adormea numai după ce verifica Poarta şi primul gând cu care se trezea era tot  la ea . Primise consemn să păzească Poarta şi asta făcea . La început , aşteptase să fie schimbat din post . I se spusese că cel ce urma să-l înlocuiască e pe drum , urma să ajungă dintr-o zi în alta . Trecuse apoi o săptămână , două , o lună şi veştile pe care le primea săptămânal odată cu raţia de hrană , deveniseră tot mai neclare . Se schimbase comandantul, intervenise o stare de urgenţă, îi transmiteau să mai aibă răbdare , aşa că zilele treceau chinuitor de greu . Cu timpul , încetase să mai aştepte . Primea regulat corespondenţa.  Toate cunoştinţele  şi prietenii îl aşteptau să vină şi-i povesteau ultimele noutăţi  din oraş . Apoi , plicurile au început să sosească din ce în ce mai rar şi prietenii să se evapore aşa cum pâcla dimineţilor se evapora deasupra lacului în după-amiezile însorite . Încetul cu încetul , uitase de ei şi de viaţa pe care o avusese  înainte . Nu fusese deloc uşor . Chinuit de amintiri , într-una din seri  luase o scrisoare din vraf şi după ce o mai citi încă  o dată şi o transformă cu migală într-un avion de hârtie reuşi după mai multe încercări eşuate să o trimită dincolo de Poartă  . A doua zi , obsevase cu destulă mirare  că amintirile legate de acea scrisoare începuseră să  se estompeze  încetul cu încetul , până ce dispărură cu desăvârşire . Apoi , cum zilele treceau egale şi seci  îşi aruncă una câte una de cealaltă parte  aproape toate scrisorile citite de mii de ori în liniştea nefirească din nopţile îngheţate de iarnă ori în arşiţa verii aruncând odată cu ele şi ştiind cu exactitate asta , ca şi cum ar fi premeditat, tot trecutul său peste Poartă . Păstrase numai ultima scrisoare , dar şi aceea îi devenise cu timpul strâină şi de neînţeles . Era de acum o parte a trecutului său scrisă într-o limbă pe care demult o uitase  . O recitea din când în când şi senzaţii pe care nu putea să şi le lămurească îi urcau dintr-un trecut  îndepărtat  şi ireal . Îşi petrecea zilele şi nopţile patrulând de la o stâncă la cealaltă , întrebându-se adeseori ce anume era dincolo de Poartă . Cine o construise , intenţionase să închidă cu totul accesul in trecătoarea mărginită de cele două stânci semeţe . Uneori , dincolo de ea se auzeau zgomote ciudate şi cerul pe care apuca să-l vadă în acea parte avea reflexe violete . Alteori , când urca pe o colină ce se înalţa dincolo de lac , în zilele senine i se părea că zăreşte sclipirile unui oraş pitit în valea ce se căsca după munţi  şi vântul  aducea uneori cu el miros de pâine coaptă .

Nu zăbovi prea mult în gheretă . Se spălă până la brâu la marginea lacului şi apa rece îl înfioră şi -i alungă oboseala . Se obişnuise să doarmă foarte puţin şi starea de veghe prelungită îl făcuse să fie mereu în gardă , asemeni sălbătăciunilor . Noaptea  putea  , dacă se încorda să audă de departe zgomotul crengilor frânte sub paşii  unui râs pornit la vânătoare şi să-i zărească printre frunzele întunecate lucirea îngheţată a ochilor cu care îşi fixa prada în loc . Acum , se bărbieri mai întâi cu grijă şi îşi luă  pe el haine curate  , apoi lustrui minute în şir cu o cârpă moale arma care şi aşa strălucea de curăţenie şi numai după aceea desfăcu cu lama baionetei ultima conservă şi –şi turnă în cană ceaiul fierbinte , fără zahăr . Era ziua în care poştăriţa din satul pitit în la poalele muntelui îi aducea raţia săptămânală de hrană , trimisă cu regularitate din garnizoană  şi solda pentru care trebuia să semneze în registrul ei ferfeneţit . Nu prea avea ce să facă cu banii aici sus , în creierul munţilor , aşa că îi aduna în fişicuri şi îi păstra pentru vremurile ce vor veni , vremuri care de altfel erau atât de  îndepărtate şi de neclare că nu-i spuneau mare lucru . Strânsese , credea el , o mică avere, fără ca asta să-i trezească prea multe planuri de viitor . Înţelesese , de altfel că pentru el , preocupat cum era să respecte cu stricteţe Manualul de Proceduri  şi să păzească cu străşnicie Poarta, trecutul şi viitorul erau doar două noţiuni abstracte  . O singură dată coborâse până în satul din vale să-şi cumpere câteva cărţi   şi când  scoase bancnotele şi vru să plătească , vânzătoarea pufni în râs şi-i spuse că banii aceia erau tipăriţi cu atât de mult timp în urmă , că nu se mai foloseau de câteva zeci de ani . Chiar atât de mult timp să fi trecut ? …se întrebase urcând către Poartă şi strângând la piept cărţile pe care vânzătoare insistase să i le dea până la urmă . Odată ajuns în ghereta lui se privise în oglinda veche pe care zilnic o scotea afară ca să-şi săpunească faţa  şi apele ei , care  zeci de ani reflectaseră  cerul înalt şi pădurea pierdută în vârful muntelui îi întoarse un chip  străin dar nu atât de îmbătrânit cum s-ar fi aşteptat  ca şi cum , aici , sus , în faţa Porţii  , timpul şi-ar fi domolit  curgerea .

Ceaţa se ridica deasupra lacului şi un vânt rece iscat din senin fărâmiţa norii zdrenţuiţi de stâncile înalte  .  Se uită la ceas şi începu să patruleze de la un capăt la celălalt al perimetrului verificând  cu atenţie mecanismul de închidere al Porţii în timp ce pe neştiute , în spatele lui ,  toamna târzie aluneca peste pădure mirosind amar a cetină şi frunze moarte .

Dincolo de oglindă

Se privea . Se vedea întins în pat , cu ochii sfredelind aiurea tavanul şi se străduia să înţeleagă . Prin  fereastra deschisă , soarele apatic se topea în ape , poleindu-l pentru o clipă , apoi , încetul cu încetul , întunericul îl cuprinse din toate părţile . Dincolo de oglindă se însera .

Fusese o zi obişnuită . Oraşul era mai agitat decât de obicei şi timpul nu se mai strecura leneş şi neatent printre picioarele trecătorilor , ca altădată ci o luase  razna de-a dreptul. Nimeni nu mai avea răbdare să mai asculte pe nimeni .La birou  vorbeau toţi deodată ca într-o harababură perfectă , aşa că abia simţi înţepătura din piept . Înainte de pauză îşi găsi un minut să privească pe geam . Îşi zări în apele sticlei părul cărunt  şi aproape că nu mai recunoscu copacul din capătul aleii . Cineva se apucase să-l tundă şi acum dormita stingher şi schilodit . Luă de pe birou o coală albă şi încercă să-l deseneze . Înghesuit între cele două dimensiuni ale colii , copacul se răşchira caraghios . Apoi , chiar înainte să coboare la masă , s-au pornit faxurile. Unul după altul ,începuseră să  scuipe  tot felul de note interne , circulare sau pur şi simplu   oferte , una mai caraghioasă sau mai neverosimilă ca alta . Nu mai prididea să rupă paginile şi să le înghesuie în dosare , că alte faxuri soseau în locul lor . Până la urmă obosi şi rămase flămând .Avea să mănânce în drum spre casă , îşi spuse . Erau o sumedenie de localuri înşirate de-a lungul bulevardului , unde se mânca bine. Erau , sigur că erau , doar că aveau obloanele trase . Trecu pe lângă ele şi simţi cum foamea îl roade şi mai puternic . Începuse să transpire . Zări o reclamă cu pizza şi-şi notă numărul . Cerul se înseninase acum şi clădirile luceau în soare . Trecătorii curgeau grăbiţi . Izvorau de undeva din spatele catedralei şi se pierdeau in intersecţia ce se rotea în jurul sensului giratoriu . Mai era un restaurant . Cum uitase de el  ? Mirosea frumos şi dintr-o dată se simţi mai bine . Dădu să intre…rezervat…La naiba…îşi spuse şi intră şi mai chinuit de foame  în şuvoiul celor ce coborau spre bibliotecă . O ocoli şi ajunse acasă .  Înainte de a suna la numărul pe care şi-l notase se privi în oglindă . Îşi îndreptă cu mâna părul ciufulitşi îşi zâmbi  . Simţi iar o înţepătură în piept . Cel de dincolo  îi întoarse o grimasă . Sună ; pizza avea să sosească în  mai puţin de 40 de minute . O senzaţie de căldură îl cuprinse şi oboseala , pe care o amânase toată ziua îl luă în stăpânire . Se întinse , deschise radioul pe un post cu muzică din anii 80 şi aţipi încercând să-şi amintească versurile de demult  .

Când se trezi nu trecuse decât un sfert de oră  .Durerea dispăruse ca prin farmec .  Strânse meticulos hîrtiile împrăştiate seara trecută pe masă şi un sentiment nelămurit de nelinişte îl învălui. Se simţea privit . Tresări când sună soneria şi deschise după ce privi mai întâi pe vizor . Luă pizza şi plăti , apoi ferecă iar uşa solidă de metal . Se privi iar în oglindă şi puse cutia de carton pe masă.  Desfăcu sticla de bere de la frigider şi începu să mănânce cu poftă .  Ceva nu era în regulă , dar acum nu avea timp să se întrebe ce. Îşi ridică ochii şi rămase fixat cu ei  în apele oglinzii de deasupra patului . Cel de dincolo îl privea batjocoritor cu cutia de pizza în mână . Ca şi cum imaginea s-ar fi blocat cu câtva timp în urmă , îşi spuse. Se ridică de la masă , fără să mai termine de mâncat şi imaginea lui din oglindă începu şi ea să se mişte doar că relua acele mişcări pe care el însuşi le făcuse cu ceva timp în urmă . Cel de dincolo se aşeză la masă , îşi deschise sticla de bere de la frigider şi începu să rupă cu poftă feliile de pizza  . Mai mult decât atât , termină tot de mâncat şi strânse grijuliu resturile , aşa cum şi el le-ar fi strâns dacă ar fi terminat şi nu s-ar fi ridicat să se privească . Se apropie de oglindă şi celălalt se îndepărtă şi cu cât îl privea mai intens, cu atât începea să-l simtă  mai străin  de el . Cădea seara , de o parte şi de cealaltă a sticlei şi penumbra lua locul luminii . Abia când s-a apropiat de fereastra deschisă şi a zărit ramurile contorsionate ale copacului pe care îl desenase de dimineaţă s-a întrebat prima oară care e partea cea adevărată  a oglinzii şi mai ales când a trecut dincolo . Apoi, suspendat în cele două dimensiuni care îi mai rămăseseră s-a trezit privindu-l pe celălalt cum aţipeşte obosit pe când melodiile anilor 80  curgeau din radioul deschis şi noaptea  cobora peste apele oglinzii întunecându-le…întunecându-le…

Ziua care nu a fost ( VI )

Sânt sigur că nu  mi s-a părut  ; în cameră se încălzise şi toamna se strecura acum  pe furiş aducând cu ea miros de pere coapte şi  struguri zdrobiţi  . Nu se mai vedea nici o stea şi începuse ploaia ; ploua aiurea şi pe nevăzute şi totuşi de unde o fi venit aerul cald…? , mă întrebam . Profesorul se ridicase şi se plimba să se dezmorţească . S-a oprit lângă frizer şi au început să vorbească între ei . Apoi s-a întors spre noi şi a vrut să spună ceva . Doctoriţa l-a oprit cu un gest …aţi observat şi voi , pendula…? Nu observasem nimic . …Arată aceaşi oră …a mai zis ea…şi toate ceasurile parcă s-au oprit . Nu băgasem de seamă . Timpul alerga pe lângă mine  sau se oprea după cum îi era voia . X avea o privire şireată…Vi s-a părut …a mai zis el şi când l-am privit lumina îi cădea direct pe faţă…ceva era în neregulă cu ea . Pentru o clipă am privit prin el şi m-am înfiorat . Apoi s-a mişcat şi iar avea faţa pe care i-o ştiam . Mi-am frecat ochii , eram desigur obosit şi aş fi vrut să plec .  Doctoriţa continuă…e aceeaşi oră…sânt sigură că e aceeaşi…asta îmi aduce aminte de copilărie , a mai zis ea . Numai atunci timpul se oprea în loc . Dar tu…povestea ta care e ? l-a întrebat pe X . El se ridicase şi ne privea cu aceeaşi expresie pe faţă . Nu mă înşelasem . Buzele începuseră să se topească , îi atârnau ca şi cum s-ar fi plictisit să stea mereu în acelaşi loc…Sânt un insomniac…a rostit el greu şi cuvintele îi cădeau din gură ca nişte bolovani . Uneori aţipesc şi mă trezesc cine ştie unde . De aceea am început să mă feresc să dorm . De aceea îmi place mai mult să ascult…Profesore, simt că nu ai povestit chiar totul . Sânt un bun ascultător.

-Ştiu , a răspuns profesorul…se vedea că e obosit şi că îi era greu să vorbească….dar e atât de aiurea…Aseară am adormit cu ceasul la cap. Desigur m-am trezit iar pe pod . Apa luneca pe dedesubt , neagră şi vâscoasă . Am început iar să merg spre capăt şi ca în fiecare noapte , capătul se îndepărta iar de mine . Maşinile treceau în goană şi mă stropeau . Mă aşezam uneori pe marginea de beton  când îmi simţeam picioarele zdrelite . Apoi ai oprit tu…i-a zis  Domnului X , m-ai luat şi acum sânt aici . De când am intrat mă întreb. Sânteţi voi , prizonieri în visul meu sau eu cutreier visele voastre ­?

Priveam şi X se făcea tot mai mic …se topea şi cu greu am observat că ploaia se oprise .

Norii zdrenţuiţi se topeau şi ei şi dezveleau o lună uriaşă . Doctoriţa , profesorul şi frizerul mă priveau pe mine şi eu pe ei . Şi înainte  de a mă trezi , numai cu câteva clipe înainte mi-am zis că ziua ce trecuse nu avea nici un rost…aş vrea să nu fi fost de loc …mi-am zis…şi  până la urmă ziua nu a mai fost…

Ziua care nu a fost ( V )

Apoi liniştea a cazut peste noi ca o povară . Se auzea numai pendula bătând egal , în gol , măsurând intervale care nu mai spuneau nimic .Timpul era comprimat în încăperea plină de fum de ţigară , ca un ghem încâlcit şi pendula şi ticăitul ceasurilor alunecau pe lângă el , fără sa-l mai macine . Ne priveam…X era apatic , frizerul desena pe masa cercuri , cu degetul închipuind o pensulă şi profesorul privea prin paharul plin de coniac , lumina discretă a lămpii de deasupra . …Ce e cu liniştea asta…? a întrebat doctoriţa şi eu…ssssssssst….când toţi tac , trece îngerul …si X , rânjind…mai slăbeşte-mă cu asta…mai bine ai povesti şi tu ceva, nu vezi ce târziu s-a facut…? Nu, nu vedeam…de fapt îmi era egal , putea fi orice oră , doar n-o să povestesc acum  despre calul de sticlă , despre asta , în nici într-un caz …mi-am zis şi ca un făcut ,  tocmai despre el m-am pomenit povestind….la naiba cu noaptea aceea…

Nu mi-a plăcut niciodată să merg la sora bunicii dinspre tată…eram mic şi mă îmbrăcau în hăinuţe de catifea albastră , mă strâmbam de oricâte ori îmi treceam mâna peste ele , mă iritau şi-mi dădeau lacrimile . dar erau nemiloşi…asta nu se discuta…Intram la ea ca într-o catedrală , nu era nici un fir de praf şi nu aveam voie să ating nimic . Mă priveam în apele oglinzii din camera imensă ce mirosea a naftalină şi o uram , in timp ce ei jucau cărţi ca să o distreze . Pe tata îl suspectam că se lăsa bătut . Afară se înroşea şi scuipa când vorbea despre ea dar la ea în casă nici nu sufla. Îmi era milă de el. Bătrânei nu puteam să-i reproşez mare lucru. Uneori îmi aducea o farfurie mică cu dulceaţă şi un pahar cu apă .Mă privea în timp ce mâncam şi înghiţeam cu noduri în gât. Alteori câştiga la poker şi întreba ce mai face scârba aia mică  . Fuma şi scârba mică ,  se plictisea de moarte . Era singura care-mi spunea aşa şi nu-mi prea păsa . De ziua mea mi-a dăruit o jucărie . De fapt era mai mult un bibelou , un cal de sticlă . Îl ţineam în mână , era greu şi translucid , lumina dansa în el şi  uneori părea alburiu , alteori avea ape albastre sau verzui . Era frumos şi rece ca gheaţa. Era singura jucărie care mă speria uneori. De aceea , niciodată nu am putut să o iubesc .Locul calului de sticlă  era într-un coş de papură , sub pat . Uneori , noaptea mi se părea că-l aud cum tropăie nervos. Îngheţam învelit cum eram şi aşteptam să se facă o dată dimineaţă .Alteori uitam de el . Căutam atunci câte un autobuz de tablă sau o maşină de poliţie cu sirenă să mă joc şi când îl atingeam fără să vreau şi  îi simţeam răceala de şopârlă mă înfioram de spaimă . Dar până la urmă eu continuam să cresc , bătrâna să se usuce şi calul de sticlă să joace nestingherit în apele lui şi să înghită , flămând , lumina ce se filtra prin perdelele grele .Odată , aveam vreo 14 ani , am găsit-o în camera mea scociorând prin sertare . Calul de sticlă tremura în mâinile ei . Era absorbită de ceea ce făcea , îmi scotea şosetele şi tricourile , le netezea , le atingea parcă de crupa calului  şi le punea înapoi . A tresărit când m-a simţit în spatele ei , a pus bibeloul uşor pe noptieră şi a izbucnit în râs. …Te-am văzut ieri cu o fată …mi-a zis…nu e de tine…Nu e treaba ta …i-am răspuns…E bolnavă , şi a trântit sertarul…apoi întorcându-se spre mine…ştiu ce vorbesc …şi a plecat bodogănind pe scări , făcându-se tot mai mică şi mai mică până ce s-a volatilizat cu totul în seara ce începea să lunece peste oraş . Peste trei zile , la şcoală a oprit ambulanţa . Fata , cu care ieşisem , era întinsă  pe o targă , cu perfuzie …Nu am putut să-i spun nici un cuvânt. Au dus-o la spital din oraş şi apoi la Cluj . S-a mutat mai târziu cu ai ei , într-un alt oraş şi de văzut nu am mai văzut-o niciodată . Dar asta nu puteam să o ştiu atunci . Am simţit numai cum creşte furia în mine . Acasă am scos calul de sticlă din coşul lui de papură şi afară l-am făcut ţăndări cu ciocanul . Când am intrat în casă , a sunat telefonul . …Nu trebuia să faci asta …mi-a şuierat sora bunicii dinspre tată . I-am trântit telefonul în nas . Pentru mine , încetase să mai existe . Eram la liceu când a murit şi nu m-am dus să o văd . Acasă o mai vedeam din când în când într-o fotografie îngălbenită   . Apoi s-a pierdut şi aceea şi  am început să o uit . Nu m-am mirat prea tare când fata cu care mă plimbam la liceu s-a făcut într-o zi palidă . A bolit ce a bolit până ce s-a făcut străvezie . I-am scris să-şi vadă de viaţa ei şi peste câtva timp a înflorit iar . M-am ţinut departe de ea , apoi de altele , până ce am început să mă plimb numai cu mine. Noaptea , aud uneori tropot de copite şi la geam văd încă silueta calului de sticlă . Fornăie uşor  şi atunci se colorează tot în albastru . Apoi tremură ca şi cum m-ar aştepta şi devine iar alburiu , apoi tot mai ceţos , până ce dispare cu totul în noapte . Poate că într-o seară o să ias să-l încalec…

M-am oprit…mi se făcuse sete . Apa minerală se terminase aşa că mi-am turnat un pahar de vin . Profesorul l-a ridicat pe al lui şi am băut până la capăt . Apoi i-am privit pe fiecare dintre ei , ca şi cum , până atunci doar alunecasem deasupra lor .De afară venea un aer rece şi luna strălucea străvezie …ca un cal de sticlă , mi-am spus…ca un cal de sticlă…