Santinela

Avea să treacă şi toamna asta ca şi celelalte toamne   îşi spuse patrulând  greoi de la un capăt la celălalt al perimetrului . Încetul cu încetul , începea să se lumineze , era istovit şi gândurile i se amestecau în cap . Poarta se înălţa masivă şi cenuşie ca şi dimineaţa şi liniştea era atât de adâncă  încât îşi pocni degetele ca  să se convingă că urechile îi sânt în regulă . Privi iarăşi acele fosforescente ale ceasului şi nu se opri din patrulat până ce nu se făcu ora 06.00 . Cu toate că era încă întuneric , poate şi de la ceaţa ce se ridicase noaptea peste lac , stinse reflectorul ce lumina poarta şi dădu drumul celor doi  câini lup. Numai după aceea intră în ghereta lui . Aşa scria în Manualul de Proceduri ,  nu mai avea nevoie să-l deschidă în fiecare zi  după ce-l frunzărise de atâtea ori  ;  aproape că-l ştia pe de rost . Aţâţă  focul în plită şi-şi făcu un ceai. Începea să se dezmorţească şi după ce sorbi din ceaiul fierbinte , o căldură plăcută îl  cuprinse. Era unul din rarele momente ale zilei care-i făceau plăcere . Se întinse după chibrit şi aprinse lampa de la capul patului de campanie . Scoase plicul lunguieţ şi gălbui din cartea de pe poliţă şi se apucă să citească  ultima scrisoare pe care o primise  cu aceeaşi emoţie cu care o citise şi acum câţiva ani în urmă . Din toate scrisorile nu o păstrase decăt pe aceea. Pe celelalte le privise ani  la rândul cum planează şi trec dincolo de Poartă , după ce închipuise din ele  avioane de hârtie . Se privi în sticla fumurie a geamului şi-şi văzu faţa năpădită de fire albe şi tâmplele sure şi-şi zâmbi . Se gândise de multe ori că Poarta face acum parte din viaţa lui . De când , cei de la Comandament îl trimiseseră aici să o păzească , trăise numai dupa Manualul de Proceduri . Adormea numai după ce verifica Poarta şi primul gând cu care se trezea era tot  la ea . Primise consemn să păzească Poarta şi asta făcea . La început , aşteptase să fie schimbat din post . I se spusese că cel ce urma să-l înlocuiască e pe drum , urma să ajungă dintr-o zi în alta . Trecuse apoi o săptămână , două , o lună şi veştile pe care le primea săptămânal odată cu raţia de hrană , deveniseră tot mai neclare . Se schimbase comandantul, intervenise o stare de urgenţă, îi transmiteau să mai aibă răbdare , aşa că zilele treceau chinuitor de greu . Cu timpul , încetase să mai aştepte . Primea regulat corespondenţa.  Toate cunoştinţele  şi prietenii îl aşteptau să vină şi-i povesteau ultimele noutăţi  din oraş . Apoi , plicurile au început să sosească din ce în ce mai rar şi prietenii să se evapore aşa cum pâcla dimineţilor se evapora deasupra lacului în după-amiezile însorite . Încetul cu încetul , uitase de ei şi de viaţa pe care o avusese  înainte . Nu fusese deloc uşor . Chinuit de amintiri , într-una din seri  luase o scrisoare din vraf şi după ce o mai citi încă  o dată şi o transformă cu migală într-un avion de hârtie reuşi după mai multe încercări eşuate să o trimită dincolo de Poartă  . A doua zi , obsevase cu destulă mirare  că amintirile legate de acea scrisoare începuseră să  se estompeze  încetul cu încetul , până ce dispărură cu desăvârşire . Apoi , cum zilele treceau egale şi seci  îşi aruncă una câte una de cealaltă parte  aproape toate scrisorile citite de mii de ori în liniştea nefirească din nopţile îngheţate de iarnă ori în arşiţa verii aruncând odată cu ele şi ştiind cu exactitate asta , ca şi cum ar fi premeditat, tot trecutul său peste Poartă . Păstrase numai ultima scrisoare , dar şi aceea îi devenise cu timpul strâină şi de neînţeles . Era de acum o parte a trecutului său scrisă într-o limbă pe care demult o uitase  . O recitea din când în când şi senzaţii pe care nu putea să şi le lămurească îi urcau dintr-un trecut  îndepărtat  şi ireal . Îşi petrecea zilele şi nopţile patrulând de la o stâncă la cealaltă , întrebându-se adeseori ce anume era dincolo de Poartă . Cine o construise , intenţionase să închidă cu totul accesul in trecătoarea mărginită de cele două stânci semeţe . Uneori , dincolo de ea se auzeau zgomote ciudate şi cerul pe care apuca să-l vadă în acea parte avea reflexe violete . Alteori , când urca pe o colină ce se înalţa dincolo de lac , în zilele senine i se părea că zăreşte sclipirile unui oraş pitit în valea ce se căsca după munţi  şi vântul  aducea uneori cu el miros de pâine coaptă .

Nu zăbovi prea mult în gheretă . Se spălă până la brâu la marginea lacului şi apa rece îl înfioră şi -i alungă oboseala . Se obişnuise să doarmă foarte puţin şi starea de veghe prelungită îl făcuse să fie mereu în gardă , asemeni sălbătăciunilor . Noaptea  putea  , dacă se încorda să audă de departe zgomotul crengilor frânte sub paşii  unui râs pornit la vânătoare şi să-i zărească printre frunzele întunecate lucirea îngheţată a ochilor cu care îşi fixa prada în loc . Acum , se bărbieri mai întâi cu grijă şi îşi luă  pe el haine curate  , apoi lustrui minute în şir cu o cârpă moale arma care şi aşa strălucea de curăţenie şi numai după aceea desfăcu cu lama baionetei ultima conservă şi –şi turnă în cană ceaiul fierbinte , fără zahăr . Era ziua în care poştăriţa din satul pitit în la poalele muntelui îi aducea raţia săptămânală de hrană , trimisă cu regularitate din garnizoană  şi solda pentru care trebuia să semneze în registrul ei ferfeneţit . Nu prea avea ce să facă cu banii aici sus , în creierul munţilor , aşa că îi aduna în fişicuri şi îi păstra pentru vremurile ce vor veni , vremuri care de altfel erau atât de  îndepărtate şi de neclare că nu-i spuneau mare lucru . Strânsese , credea el , o mică avere, fără ca asta să-i trezească prea multe planuri de viitor . Înţelesese , de altfel că pentru el , preocupat cum era să respecte cu stricteţe Manualul de Proceduri  şi să păzească cu străşnicie Poarta, trecutul şi viitorul erau doar două noţiuni abstracte  . O singură dată coborâse până în satul din vale să-şi cumpere câteva cărţi   şi când  scoase bancnotele şi vru să plătească , vânzătoarea pufni în râs şi-i spuse că banii aceia erau tipăriţi cu atât de mult timp în urmă , că nu se mai foloseau de câteva zeci de ani . Chiar atât de mult timp să fi trecut ? …se întrebase urcând către Poartă şi strângând la piept cărţile pe care vânzătoare insistase să i le dea până la urmă . Odată ajuns în ghereta lui se privise în oglinda veche pe care zilnic o scotea afară ca să-şi săpunească faţa  şi apele ei , care  zeci de ani reflectaseră  cerul înalt şi pădurea pierdută în vârful muntelui îi întoarse un chip  străin dar nu atât de îmbătrânit cum s-ar fi aşteptat  ca şi cum , aici , sus , în faţa Porţii  , timpul şi-ar fi domolit  curgerea .

Ceaţa se ridica deasupra lacului şi un vânt rece iscat din senin fărâmiţa norii zdrenţuiţi de stâncile înalte  .  Se uită la ceas şi începu să patruleze de la un capăt la celălalt al perimetrului verificând  cu atenţie mecanismul de închidere al Porţii în timp ce pe neştiute , în spatele lui ,  toamna târzie aluneca peste pădure mirosind amar a cetină şi frunze moarte .