Ziua care nu a fost ( VI )

Sânt sigur că nu  mi s-a părut  ; în cameră se încălzise şi toamna se strecura acum  pe furiş aducând cu ea miros de pere coapte şi  struguri zdrobiţi  . Nu se mai vedea nici o stea şi începuse ploaia ; ploua aiurea şi pe nevăzute şi totuşi de unde o fi venit aerul cald…? , mă întrebam . Profesorul se ridicase şi se plimba să se dezmorţească . S-a oprit lângă frizer şi au început să vorbească între ei . Apoi s-a întors spre noi şi a vrut să spună ceva . Doctoriţa l-a oprit cu un gest …aţi observat şi voi , pendula…? Nu observasem nimic . …Arată aceaşi oră …a mai zis ea…şi toate ceasurile parcă s-au oprit . Nu băgasem de seamă . Timpul alerga pe lângă mine  sau se oprea după cum îi era voia . X avea o privire şireată…Vi s-a părut …a mai zis el şi când l-am privit lumina îi cădea direct pe faţă…ceva era în neregulă cu ea . Pentru o clipă am privit prin el şi m-am înfiorat . Apoi s-a mişcat şi iar avea faţa pe care i-o ştiam . Mi-am frecat ochii , eram desigur obosit şi aş fi vrut să plec .  Doctoriţa continuă…e aceeaşi oră…sânt sigură că e aceeaşi…asta îmi aduce aminte de copilărie , a mai zis ea . Numai atunci timpul se oprea în loc . Dar tu…povestea ta care e ? l-a întrebat pe X . El se ridicase şi ne privea cu aceeaşi expresie pe faţă . Nu mă înşelasem . Buzele începuseră să se topească , îi atârnau ca şi cum s-ar fi plictisit să stea mereu în acelaşi loc…Sânt un insomniac…a rostit el greu şi cuvintele îi cădeau din gură ca nişte bolovani . Uneori aţipesc şi mă trezesc cine ştie unde . De aceea am început să mă feresc să dorm . De aceea îmi place mai mult să ascult…Profesore, simt că nu ai povestit chiar totul . Sânt un bun ascultător.

-Ştiu , a răspuns profesorul…se vedea că e obosit şi că îi era greu să vorbească….dar e atât de aiurea…Aseară am adormit cu ceasul la cap. Desigur m-am trezit iar pe pod . Apa luneca pe dedesubt , neagră şi vâscoasă . Am început iar să merg spre capăt şi ca în fiecare noapte , capătul se îndepărta iar de mine . Maşinile treceau în goană şi mă stropeau . Mă aşezam uneori pe marginea de beton  când îmi simţeam picioarele zdrelite . Apoi ai oprit tu…i-a zis  Domnului X , m-ai luat şi acum sânt aici . De când am intrat mă întreb. Sânteţi voi , prizonieri în visul meu sau eu cutreier visele voastre ­?

Priveam şi X se făcea tot mai mic …se topea şi cu greu am observat că ploaia se oprise .

Norii zdrenţuiţi se topeau şi ei şi dezveleau o lună uriaşă . Doctoriţa , profesorul şi frizerul mă priveau pe mine şi eu pe ei . Şi înainte  de a mă trezi , numai cu câteva clipe înainte mi-am zis că ziua ce trecuse nu avea nici un rost…aş vrea să nu fi fost de loc …mi-am zis…şi  până la urmă ziua nu a mai fost…