Piticul deşucheat

Închideţi ferestrele şi adăpostiţi-vă înăuntru …a mai apucat să spună crainicul la televizor ; semnalul s-a luat brusc şi ecranul a devenit dintr-odată  albastru şi indiferent . Apoi am văzut lumina…fulgerul a şerpuit printre blocuri şi în urma lui aerul a tremurat  nefiresc , aproape că am apucat să văd cum imaginea se mişcă cu încetinitorul şi culorile trec dintr-una în alta , amestecându-se . Numai dupa aceea , ploaia a cotropit oraşul.  Am desfăcut o bere , paharele  luceau  în lumina chioară , tăceam amândoi , o alarmă se declanşase aiurea şi afară era răzmeriţă . Copacii se luau la trântă cu vântul şi se schimonoseau la noi .  M-am ridicat să caut lanterna şi el  a  continuat să-mi vorbească ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic  . De fapt vorbea atât de mult şi de repede că abia de-l mai pricepeam . Aveam atâta treabă şi aş fi vrut să-l opresc . Dă-o naibii de gripă porcină i-am zis …Măcar de i-ar schimba numele…E destul de indecent să te interneze la boli contagioase , secţia porcina…Apoi  tot eu…e a doua sticlă…O să sun după un taxi , ultima oară când am plecat ameţit , mi-au săltat carnetul …Tu nu vezi ce-i afară  ? mi-a răspuns . Şi priveam amândoi  potopul , tocmai începusem să mă încălzesc , aveam iar chef de vorbă când au luat lumina . Ups-ul a început să ţipe şi am apucat să salvez toate operaţiile , apoi am închis calculatorul . Coborâse peste noi un soi de linişte. Frumos biroul tău…nu ştiu dacă îşi râdea de mine sau nu dar pe întuneric , încăperea părea mai mult o boxă . Aş fi vrut să plec acasă dar apa crescuse pe străzi şi maşinile se opinteau cu greu să treacă . Lanterna , bineînţeles că era aproape descărcată şi mi-a părut rău că nu mai aveam lumânări . S-a apropiat de geam şi la lumina unui fulger îndepărtat i-am zărit faţa din profil .  Nu-l mai văzusem de atâţia ani şi mi s-a părut ciudat să apară dintr-odată în biroul pe care abia îl deschisesem . Venise , zicea el ca un client obişnuit , apoi numele meu i s-a părut cunoscut …nu esti tu…? m-a întrebat…şi într-un târziu l-am recunoscut şi eu . Copilărisem împreună acum foarte mulţi ani în urmă . Era cât pe ce să câştig la Loto , a strecurat el ; tuna şi nu-i vedeam prea bine faţa dar l-am lăsat să-mi povestească . În loc de asta a surâs puţin strâmb şi a continuat…doar că nu am jucat . De ani de zile nu mă mai las în voia norocului . I-am dat dreptate . Şi i-am povestit despre cei zece francezi norocoşi care au câştigat o vacanţă la Rio .  Doar că la întoarcere au luat cursa AF 447  spre Paris şi Airbus-ul cu cele 228 de persoane la bord , printre care erau şi ei şi însoţitorii lor ,  s-a scufundat în Atlantic . E destinul , mi-a răspuns el…O doamnă mai în vărstă a pierdut cursa şi s-a bucurat pentru norocul ei . Prea devreme . Peste două zile era accidentată mortal pe o şosea din Europa…  Am destupat altă sticlă şi am turnat uşor în pahare . Ce ziceai de piticul indecent ? Nu i-am răspuns . Mă luase gura pe dinainte . Îi povestisem despre ziua liberă pe care mi-o luasem . În faţa restaurantului la care mergeam aproape săptămânal observasem un pitic într-o poziţie mai deşucheată . Dar asta era doar un aspect neînsemnat , fundalul . Starea care mă copleşise nu i-o puteam povesti . Şi nu aveam nimic împotriva piticului . Doar că soarele lovind în mozaicul multicolor , prinsese nu ştiu de unde o reflexie ciudată . Mergeam spre maşină , observasem poziţia indecentă a piticului de lut , vopsit în roşu şi verde , căldura mă toropise  de-a binelea şi mozaicul lucea în soare . Cineva râdea sub o umbrelă…se pornise o adiere uşoară şi fără să-mi dau seama am prins să alunec . Pentru câteva clipe nu am mai fost acolo . Îmi venea greu greu să-i explic , dar aveam senzaţia că locul în care mă târâse piticul deşucheat nu exista încă , dar cu siguranţă avea să existe . El nu era decât zarul răsturnat de destin pe mozaic . Nu apucasem să zăresc prea multe şi nici nu căutasem asta . Adulmecasem doar…dar cum să-i spui asta unui prieten pe care nu l-ai mai văzut de o viaţă  ?  Şi afară ploua fără  nici o noimă . Dă-i încolo de pitici …i-am zis doar…Aprinde-ţi odată ţigara…şi fumul iute m-a învăluit şi s-a risipit discret ca o amintire în liniştea biroului . Mai ţii minte cum ai tras primul fum  ? m-a întrebat ….Nu mai ştiam , dar eram pregătit să ascult. Priveam  cum noaptea începea să dizolve copacii aiuriţi , ascultam obosit  vocea pe care i-o uitasem de mult şi un pitic deşucheat mă arunca neîndemânatec ba înainte , ba înapoi .